Parodontologie

Parodontologie

Un zambet sanatos presupune atat dinti sanatosi, cat si gingii sanatoase

Boala parodontala este  un termen general ce descrie starea de imbolnavire a gingiei si a osului in care se afla dintii. Ea debuteaza prin sangerari ale gingiei la periaj - forma usoara- (gingivita) si avanseaza prin reducerea osului, coborarea gingiei de pe dinti si aparitia mobilitatii dintilor - forma avansata (parodontita marginala profunda). Boala parodontala netratata poate conduce la  pierderea dintilor. 

Pentru a stabili diagnosticul de boala parodontala, medicul urmareste semnele clinice din cadrul consultatiei de specialitate si radiografiile dentare, care evidentiaza pierderea osoasa din jurul dintilor.

Boala parodontala este cauzata de placa microbiana dentara si favorizata de tartru dentar, carii netratate, edentaţie, obiceiuri vicioase, restaurari protetice neadaptate, ocluzie dezechilibrata si factori generali, afecţiuni sistemice, medicamente.

 Boala parodontala before and after

Pentru a mentine sanatatea gingiei si a dintilor, este obligatorie o  igiena constanta si riguroasa. Utilizarea corecta a periajului dentar pentru curatarea dintilor si cavitatii bucale, alaturi de apa de gura si de ata dentara, controalele periodice si igienizarea profesionala in cabinetul stomatologic, sunt primii pasi pentru a preveni si a trata boala parodontala.

Tratamentul bolii parodontale  este complex si urmareste oprirea evolutiei bolii: prevenirea distrugerii tesuturilor de sustinere ale dintelui, controlul infectiei, prevenirea mobilizarii si pierderii dintilor. Cooperarea medic - pacient este esentiala pentru a obtine rezultate favorabile pe termen lung. Identificarea problemelor parodontale si tratamentul timpuriu sunt factori deosebit de importanti in prognosticul afectiunii.

Medicul urmareste indepartarea completa a placii bacteriene de la nivelul dintilor si radacinilor acestora. In functie de gravitatea bolii, medicul stabileste un plan de tratament cuprinzand mai multe etape, manoperele de curatare sunt completate de aplicatii locale cu substante medicamentoase anti-inflamatoare, anti-microbiene sau administrarea de antibiotice pe cale generala.

Scopul tratamentului parodontal este indepartarea bacteriilor si a tartrului si refacerea atasamentului gingival, eliminandu-se astfel cauzele principale ale bolii. In cazul defectelor osoase importante este necesara aditia de os in jurul dintelui, pentru a imbunatati stabilitatea acestuia.  

In stadiile avansate ale bolii parodontale, dupa controlul inflamatiei, se recurge la tratamentul chirurgical : chiuretaj subgingival, gingivectomii, operatii cu lambou, aditii osoase, aplicare de material pentru remodelarea si regenerarea tesuturilor pierdute.

La un interval de 4-6 luni se re-evalueaza starea gingiei si a osului din jurul dintilor si se recomanda indepartarea periodica, prin detartraj si periaj profesional, a eventualelor depozite bacteriene redepuse pentru a mentine starea de sanatate a structurilor de sustinere a dintilor.

In completarea tratamentului bolii parodontale, pentru a obtine rezultate stabile pe termen lung, este necesara indepartarea factorilor favorizanti. In acest sens, dupa stabilizarea parodontala ,se recomanda tratamentul corect al cariilor, problemelor de ocluzie, inlocuirea lucrarilor protetice neadaptate si colaborarea cu medical generalist pentru controlul problemelor generale de sanatate.